Ce mai pot face tinerii în ziua de azi?!

semn de intrebare

Ce mai pot face tinerii în ziua de azi, este una dintre întrebările care mi-au rămas în minte în urma unor discuții. Marea majoritate sunt bulversați. Mulți nu înțeleg ce se întâmplă, ce să facă, încotro să meargă. Cei care sunt spre final de liceu sunt frământați de facultatea pe care să o aleagă.

Dacă în trecut tinerii erau mai convinși de pasiunile și drumul pe care doresc să îl urmeze, acum, cu toate libertățile și opțiunile pe masă, parcă știu tot mai puțin.

În sâmbăta lui 14 noiembrie, de la ora 11:00, am ținut o conferință la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”. Titlul a fost întocmai „Ce mai pot face tinerii în ziua de azi?!”.

Am convingerea că mulți au crezut că vor primi niște trasee „pământești” foarte clare, pe care să pășească imediat.

Însă prelegerea am ținut-o din perspectiva individului, pentru indivizi, cu scopul de a înțelege că ceea ce faci, în fiecare clipă a vieții tale, te ajută să vezi ce mai poți face și drumul pe care să (nu) îl urmezi.

Așadar, pentru că mi s-au cerut de cei care nu au putut lua parte, vă redau conceptele despre care am vorbit.

1. Totul este o alegere, viața este o alegere, viața ne este formată din alegeri. Conștientizați puterea și impactul alegerilor pe care le faceți.

2. Fiecare alegere are o consecință. Consecințele pot fi de natură pozitivă sau negativă. Alegeți ceea ce vă reprezintă și vă aduce cinste.

3. Căutați să dobândiți experiență și mai puțin funcții. Experiența este „aurul” pe care nimeni nu vi-l poate lua. În schimb, o funcție ocupată fără a avea experiență este asemeni nisipurilor mișcătoare.

4. Începeți să luați și să vă alăturați unor oameni de valoare, începeți să construiți un mediu sănătos, bazat pe capacitate, cunoștințe, experință, valoare, nicidecum pe vechile principii ale Pilelor Cunostințelor și Relațiilor (PCR). Da, este sănătos să faci și să primești recomandări (de bunuri, servicii, persoane) dar să fie competente, nu subiective.

5. Dezvoltați valori sănătoase, lăsați-vă conduși de principii și valori sănătoase, dar evitați în a vă atașa de ele. Valorile sunt norme care ne pot ajuta să fim mai buni, cinstiți, să fim oameni, dar și valorile tot de oameni sunt create, așadar sunt limitate, deoarece din pământ a fost creat omul și în pământ se va duce.

6. Conștientizați și înfruntați frica. Este doar sentimentul care vă ajută să deveniți conștienți că ceea ce (nu) vă doriți se poate întâmpla. Frica te ajută ori să urci, ori să stagnezi, ori să cobori. Așadar, alegerea vă aparține!

7. Îndrăzniți, aveți curajul de a greși. Mulți se blamează pentru că greșesc, dar greșeala este exact profesorul care te ajută să vezi unde mai ai de muncit, de citit, de profesat, de exersat pentru a fi mai bun. Așadar, întrebați „ce am eu de învățat de aici?” atunci când gresiți!

8. Indiferent de cariera pe care doriți să o urmați, faceți-vă curaj să vă întrebați „ce calitate am eu? De lider sau de executant?!”. O lume și o economie sănătoasă nu se poate forma doar din lideri sau doar din executanți. Și liderul și executantul este la fel de important, doar că sarcinile lor diferă, la fel și responsabilitățile. Totuși, au un țel comun: succesul.

9. Construiți un mediu sănătos la locul de muncă. La serviciu ne petrecem o bună parte din zi. Nici în familie nu petrecem, adesea, atât de mult timp ca la serviciu. Una dintre marile nemulțumiri ale societății e locul de muncă, cadrul, colegii. Nu e de mirare. Însă țineți cont: mediul extern e croit de mediul intern, iar mediul intern e însăși mintea ta, însuși creierul tău care analizează și judecă totul! Așadar, fă curat în interior și se va vedea în exterior.

10. Căutați-vă un mentor. Cine vă poate fi mentor? Oricine, fiecare persoană pe care o întâlniți, observați poate fi un mentor pentru voi. De la fiecare aveți ce învăța. Culegeți învățături din tot ceea ce vedeți. Dobândiți experiență și văzându-i pe ceilalți, dar de pe o poziție echidistantă, nu de critic sau evaluator. De pe poziția individului care e conștient că fiecare exemplu e unul bun din care putem învăța ceva ca noi să fim mai buni.

11. Conștientizați cât de valoroase sunt limitele, minimele și maximele. Te pot ajuta să vezi cât de jos poți cădea, dar și cât de sus poți ajunge. Sau până unde poți ajunge.

12. Fiți „genuine”, fiți veritabili. Fiți cât de multă esență și cât mai puțină aparență. Fiți asemenea acelor dascăli care sunt mânați de pasiune, care știu cum să capteze atenția, care oriunde i-ai duce ei cuceresc audiența. Care știu despre ce vorbesc, care mereu caută să se perfecționeze și să evolueze. Fiți voi, așa cum simțiți, fără a vă lăsa înfrânați sau modelați de valori care nu vi se potrivesc.

M-au întrebat tinerii de unde le știu? Din experiență. Unele concepte le găsiți prin tot felul de cărți. Dar e important să vorbești despre lucruri pe care le cunoști din experiență. Să știi despre ce vorbești. Greșind, simțind frică, realizând, învingând, analizând, metidând, învățând… le-am învățat. Și nu suficient, încă mai greșesc, mai îmi e frică, mai am scăpări, dar privind în urmă văd un drum frumos. Vă doresc ca și al vostru să vă fie splendid. Îndrăzniți, se poate, prin muncă!

Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.

Sursa foto: wikimedia.org