Cel puțin în Oradea există o tendință uriașă de focusare asupra copiilor. Părinți, bunici, unchi, mătuși, frați și surori, toți își centrează atenția asupra copiilor.
Îi duc la film, înot, ateliere de joacă, creativitate, orice, doar să crească fără să se plictisească, să știe cât mai multe, să aibă note maxime… pe scurt, să fie fericiți.
Dar ceea ce noi, adulții, uităm e faptul că un copil, și nu numai, inclusiv un animal, crește sprijinit de exemplul pe care, în primul rând, părinții îl dau.
Și acum vă întreb eu pe voi: cum să crești un copil fericit dacă tu ca și părinte nu ești fericit și nu trăiești într-un mediu (căsnicie) fericit?!
Te zbați să construieși o iluzie pe care cel mic oricum o simte. Mai mult decât atât, trăiește în ea. Și astfel, din prima zi de viață, îl obișnuiești să trăiască în aparență.
Cum ar fi dacă adulții s-ar opri din alergătură și ar începe să se uite la ei. La (ne)fericirea în care trăiesc, la (ne)mulțumirile pe care le au. Față de ei, de lume, de partener. Și ar începe să fie sinceri, dar fără a arunca injurii și a atribui vina altcuiva.
Cum ar fi dacă părinții ar fi atât de curajoși încât să confrunte realitatea, să își spună lor înșiși ce nu le place, cum se simt și ce cred ei, în acel moment, că i-ar ajuta să fie mai fericiți. Ulterior, să atingă pragul împlinirii și al păcii sufletești.
Nu știu câți aveți copii sau câți aveți curajul de a sta câteva minute cu voi. E crud, adesea. Pentru că începi să te vezi și parcă nu-ți place ceea ce vezi. Iar dacă ai puterea să-i lași pe ceilalți afară și să observi totul doar din prisma ta, a ceea ce ești, ce ai făcut, cum trăiești și cum ți-ar plăcea să trăiești, îți vine să fugi mai repede ca un Ferrari. Garantez.
În loc să tot mizați spre acea schimbare mult dorită, mai bine ați privi realitatea și ați înceta să mai vindeți gogoși pruncilor cărora pretindeți că vreți să fie fericiți.
Fericiți vor fi atunci când vor vedea acea fericire autentică pe chipurile voastre, de părinți și adulți, și mai puțin atunci când vă văd că vă ignorați partenerul, că nu reușiți să vă înțelegeți, grație orgoliilor imense, a indisponibilității și impresiei că sunteți prea deștepți. A job-ului care vă exhaustează. A părinților care încă vă domină și a lipsei de încredere în voi, în viață, în ce există și se află.
Deci, începeți de jos, dar nu de la piciul care merge în patru picioare abia așteptând să fie „ca cei mari”. Cred că suntem o generație destul de generoasă în oameni care au ajuns ca cei mari (cândva), adică nefericiți, neîmpliniți și plini de frustrări și angoase.
Varianta perfectă ar fi să fiți ceea ce vreți să propovăduiți. E ca și la școală, și asta vi-o spun tot din experiență, un copil, elev, tânăr nu învață decât de la acel profesor care nu doar știe ce predă, adică „lecția cum să fii fericit”, ci și trăiește acea lecție și e capabil să o predea în N variante și forme, dacă e cazul să o adapteze la nevoile și potențialul învățăcelului. Asta face diferența între profesorii buni și cei mai puțin buni.
Și cam la fel e și cu părinții și copiii fericiți. Acum, decizia vă aparține. Să mimați sau să acceptați ceea ce sunteți și să încetați din a mai crea perspective iluzorii în care voi nu ați trăit vreodată în realitatea curentă.
Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.
Sursa foto: safarikidslearningcenter.com
Strict Standards: Declaration of Social_Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker_Comment::start_lvl(&$output, $depth = 0, $args = Array) in /home/ev/web/ioanastefanica.ro/public_html/wp-content/plugins/social/lib/social/walker/comment.php on line 60
Strict Standards: Declaration of Social_Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker_Comment::end_lvl(&$output, $depth = 0, $args = Array) in /home/ev/web/ioanastefanica.ro/public_html/wp-content/plugins/social/lib/social/walker/comment.php on line 60
Tu esti chiar curajoasa de scrii articole de genul !
Trecand peste glume, pe aceeasi tema, “imi plac” afirmatiile de genul: “…nu stiu de unde a invatat asta, acasa nu face asa !”. Hai serios, fix acuma a facut-o pentru prima data, probabil a invatat acel lucru dintr-o viata anterioara, insa in nici un caz de la unul din parinti sau bunici, frati, alte neamuri, cu care il lasi tu ca parinte, in timp ce mergi sa muncesti ca robul pentru a aduce bani in casa, bani cu care speri sa ii cumperi fericirea copilului si poate sa mai compensezi din timpul care nu i-l acorzi. Sa nu mai zic de tristetea care se instaureaza cand motivul convietuirii impreuna a celor doi soti este doar obiectivul comun: “cresterea copilului”, restul fiind rutina. In schimb vezi filme, citate sau mai stiu ce lasatoare de morala buna, pe care le aprobi cu atata ardoare incat reusesti sa te minti si pe tine ca am bagat ceva la cap, mda, fix !
Mi-a placut, ai descris destul de frumos “puterea examplului”; chiar asa, cum sa te respecte copilul ala si sa te bage in seama cand vede ca tu nu prea faci asta fata de sotul/a ta !? Cum sa-i ceri unui copil sa faca ceva ce tu nu esti in stare sa faci, ba sa mai ai si in tine nebunia de a te supara pe el ca nu a reusit ! Gata ! M-am prea incins 🙂 Suficient !