Cu cât ai nevoie de mai puține, cu atât ești mai fericit!

Concluzia ultimelor zile: cu cât ai nevoie de mai puține, cu atât ești mai fericit.

De ce? În primul rând pentru că începi să consumi mai puțină energie pentru cele de care (nu mai) ai nevoie.

Adică?

Adică e simplu. Dacă ajungi să conștientizezi ceea ce tu nu mai ai nevoie, nici nu te va mai interesa mult să le mai ai. Nu te mai agăți de ele și nu ți se mai creează atașamente.

Atașamentele duc la o consumare a sufletului, la o agățare de acel vis, la dependențe și uitare de sine. La concentrare pe a dori și mai puțin pe a trăi. La auto-distrugere și depărtare de esență.

Renunțând la ceea ce ești conștient că nu ai nevoie ești mai fericit în primul rând pentru că timpul tău va spori. Tocmai pentru că nu îl vei mai folosi pentru a obține ceea ce tocmai știi că nu ai nevoie.

Poate fi vorba de mâncare. Poate fi vorba de produse de igienă. De haine. De oameni. De tot felul de bunuri care nu îți aduc un plus. Care te fac să alergi ca șoarecele în roata lui pentru a le avea.

Această conștientizare „a ce nu mai ai nevoie” poate fi despre mai multe. Nu face referire doar la o categorie anume. Cum fiecare suntem diferiți, și unici prin creație, nevoile sunt și ele diferite.

Eliberându-te de ele, te dezlegi de toate acelea care te înfrânau din a fi liber. Din a trăi mai din plin. Din a face ceea ce îți place. Din a fi de folos sau a face ceva folositor. Din a trăi liniștit și trăi momentul de dolce far niente.

Așa poți aduna și timp, și energie, și bani, și crea clipe memorabile.

E ca și când îți golești dulapul de hainele și obiectele de care nu mai ai nevoie. Dintr-o dată ai spațiu. Dintr-o dată ți se oferă oportunitatea de a folosi acel spațiu așa cum consideri tu.

Chiar și cu haine noi. Dacă tu asta simți că ai nevoie. Poate cele pe care le-ai donat nu te mai reprezentau. Poate erau învechite sau pur și simplu îți dorești o schimbare iar cea vestimentară ți se pare cea mai accesibilă.

Indiferent de motiv, caută să vezi de ce te poți elibera pentru a experimenta cât mai multă libertate.

Libertatea despre care vorbesc vine cu detașare, cu relaxare, cu o stare de bine. Simți o ușurare pe suflet. Simți că ai îndeajuns. Că îți ești suficient și că exteriorul nu mai e cel care te umple, ci tocmai tu însuți.

Căutați să vedeți de ce aveți nevoie cu adevărat. Libertatea e așa de frumoasă. E așa de liniștitoare. Chiar împăciutoare. Cu tine și cu tot restul lumii. Indiferent de relația pe care ai avut-o. Cu tine sau cu restul lumii.

Și când vă decideți să vă eliberați, practicați dăruirea cu tot sufletul. Fără regrete. Fără așteptări. Fără nimic. Doar căutați-vă pe voi, să vă simțiți plini și recunoscători că puteți dărui, că vă puteți recăpăta libertatea de metehnele consumismului, ale falselor nevoi și chiar valori. De voi înșivă care v-ați înrobit în măști, nevoi, pretenții și așteptări.

Meditați puțin asupra subiectului. Nu cred că veți rămâne indiferenți după.

Cu cât ai nevoie de mai puține, cu atât ești mai fericit! Ține cont!

 

Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.

Sursa foto: stylefactoryproductions.com