Da, țineți minte: în viață aveți de lucru cu suflete nu cu oameni. Dacă vă întrebați cum, vă și explic.
Vedeți voi, dacă ar fi să scoatem din om, la propriu, sufletul și mintea, ar rămâne un trup care ar putea face prea puține odată separat de cele două entități.
Chiar și așa, dacă i-am reda mintea, ar fi asemeni unui robot, unui computer care ar executa niște sarcini fără a le înțelege prea bine sensul, doar că trebuie executate. Și le-(ar) face, mecanic, fără prea multă importanță, respectiv substanță.
Sufletul, inima dacă vă este mai accesibil, e ca și un pictor. Atunci când intră în trup, are pânza albă pusă pe șevalet. E goală și are posibilitatea de a o umple cu toate culorile de pe lume. Prin suflet, noi învățăm să trăim culorile. Mintea este cea care ni le ilustrează și identifică în exterior, dar sufletul este cel care potențează culorile prin cunoașterea lor în interior.
Este interesant cum, uneori, culorile diferă în însemnătate de la individ la individ. Însă fiecare individ trăiește o anumită culoare atunci când trupul resimte o anumită stare.
Dacă ne-am raporta doar la trup și la minte, o lovitură, o prăjitură, o cădere sau o ascensiune, ar fi doar „niște experiențe” pe care trupul le resimte. Dacă se lovește simte că îl doare, dacă gustă ar cataloga drept „bun/gustos”, dacă urcă simte că se duce în sus, iar în caz contrar în jos.
Dar cum noi am primit și suflet, totul capătă un alt sens, deoarece omul poate prea puțin înțelege și cataloga experiențele doar din prisma trupului și a minții. Vedeți voi, oricât de dezvoltat personal ar fi și oricât de mare i-ar fi inteligența emoțională, totul este filtrat de suflet.
Indiferent de impactul pe care experiențele îl mai au asupra individului, întâi ele ajung la suflet. Și de aici, acolo unde trebuie.
Iar sufletul este unica parte care nu moare, unica care întâlnește eternitatea, unica care învinge profanul. Sufletul este sacru, iar cel mai adesea noi înșine ignorăm partea sacră din noi și din ceilalți, și ne raportăm atât la noi cât și la ceilalți fără cea mai mică urmă de apreciere și respect față de cea mai valoroasă parte a noastră, a oamenilor.
Ceea ce vreau să punctez este că, îmi doresc, să deveniți conștienți de felul cum vă raportați atât la lumea exterioară, cât și la cea a voastră, interioară.
Și de acum încolo, înainte de a face, vorbi sau manifesta, să vă gândiți de două ori până să faceți. E mai greu la început, e challenging, dar e plin de răsplată.
Și mi-ar plăcea să vă dați seama că ar fi timpul să învățăm să adoptăm o atitudine care să bucure sufletul. Adică să vorbim fără să lezăm și să facem fără să rămână regrete.
Iar dacă credeți că rănile și regretele rămân doar în exterior, vă înșelați. Tocmai pentru că prima data, fiecare gând, emoție, cuvânt se naște în voi. Abia ulterior transmiteți informația celorlalți. Așadar, atunci când faceți și gândiți altfel decât într-un fel în care să fericească pe cei din exterior, prima dată totul se întâmplă în voi.
Și de aceea, țineți minte faptul că în viață aveți de lucru cu suflete, care nu mor, precum oamenii. Și mai țineți minte că e momentul să învățați să vă raportați la suflet și mai puțin la trup ori la minte.
Odată ce veți învăța să faceți, să vorbiți, să vă comportați astfel încât sufletul să rămână neatins, veți începe să trăiți o viață de beatitudine, de perfecțiune ar spune mintea. O viață în care totul este valoros și totul este frumos. Și mai mult, veți locui într-un trup în care binele, energia pozitivă, dragostea, compasiunea și succesul vor fi unicii locatari.
Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.
Sursa foto: chicagonow.com