Mersul la piață te readuce la viață

Intrigant, și pe bună dreptate! Dar, suntem morți?! Nu, nu chiar, doar amorțiți de disponibilitatea produselor din supermarket.

Vedeți voi, confortul ne duce în uitare. Până anul trecut, 2020, când am început să fac piața frecvent, conștientizez că am trăit într-o bulă a amorțelii și rupturii de ce înseamnă natural. De ce, oare? Din cauză că, achiziționând produse agro-alimentare din magazinele mari, pur și simplu am uitat ritmul natural de dezvoltare a naturii.

Având mai mereu fructe și legume „proaspete”, uiți sau nici măcar nu bagi de seamă atent când se face „aia și aia”. Adoptarea unui comportament de mers la piață pentru de a le gurii, te pune în contact cu natura, cu ciclurile naturale, cu anotimpurile (ce a mai rămas din ele) și cu oamenii.

Începi să cunoști, îți redobândești simțurile. Știi de la care masă ai cumpărat produse de calitate, cine are produse „nestropite” și cu cine poți negocia. Acum 2 săptămâni, am mers în Piața Rogerius să cumpăr salată verde. Voiam să fie crudă, nu extraordinar de mare. Am ajuns la masa unui domn, mi-a plăcut marfa dumnealui și i-am spus că revin. Întâi doream să cumpăr niște căpșune.

Zis și făcut, după luatul căpșunelor, m-am reîntors la masa dumnealui. Îmi aleg căpățânile de salată verde, la care dumnealui îmi spune „deoarece v-ați ținut de cuvânt și ați revenit, vă mai ofer și bucățile acestea două. Sunt mai mici, dar sunt crude, bune!”.

Nu vă spun cât de bună a fost salata verde. Gustul salatei din piață e net superior celei din magazine. E drept că unele supermarket-uri aduc și produse din România, însă nu au același gust.

De ce? Deoarece, poate știți, dacă nu aflați acum, cel mai bine e să consumi mâncare (legume, fructe… ) de pe raza ta de trai. Ideal e până în 7 kilometri distanță de casă. Dar cum nu toți putem, binevenite sunt și produsele de pe raza județului Bihor, respectiv al comunităților învecinate.

Fiecare loc are o anumită energie, vibrație, putere. Nu degeaba ne-am născut aici și nu peste munți, văi, mări și țări. Trupurile și sufletele noastre funcționează, viețuiesc și se recuperează (vindecă) cel mai bine cu hrană din solurile din vecinătate. AtotCreatorul a știut El ce a știut, oamenii din ziua de azi au impresia că sunt mai șmecheri și le știu pe toate.

Nu spun să nu consumați mango și alte delicii străine, însă armonizați bolul alimentar zilnic.

Mergând mai departe și revenind la subiectul scrierii și titlul ei, mersul la piață te readuce la viață. În plus, te face să acorzi o șansă în plus vieții oamenilor care cultivă produsele și vin acolo pentru a le comercializa. E mare lucru să știi că prin prezența fiecăruia se înfăptuiește un minunat „cerc închis”.

Făcând piața săptămânal, periodic, vezi cum fiecare are timpul ei. Unele se fac, abundă în producție și apoi se retrag, lăsând loc altora. Și fac asta cu atâta naturalețe și simplitate, de nedescris. Fără urmă de răutate sau invidie. Fără a-și da cu anti-cearcăn și pune cremă anti-rid, gene false și o liposucție, ca să rămână în trend, pe „piață” cu celelalte.

Nu. Natura e atât de inteligentă și benevolă încât știe că fiecare are timpul și cursul lui. Nu degeaba se naște și renaște anual. Spre deosebire de oameni, care… !

Mi-ar plăcea ca ceea ce scriu aici să aibă ecou în inimile și agendele voastre. Să vă pregătiți de mersul în piețe. E așa de frumos, încă mai sunt plăntuțe de pus în grădini. Eu iubesc și doar să le văd. Au ceva special. Unele, asemeni roșiilor cherry la ghiveci, ciorchine, ardeilor chilli, pătrunjelului, busuiocului… , le puteți crește chiar și voi în balcoane. Așa veți vedea viața în toată splendoarea ei. E minunată.

La fel ca și voi, ca și fiecare dintre noi. Îndrăzniți să ieșiți din țarcul confortabil al supermarket-urilor și dați „buzna” în piețe. Vă veți încărca pozitiv. Eu ador să merg în Piața din Paleu. Energia oamenilor e minunată. Aerul, spațiul liber, dealurile acelea frumoase verzi, sunt încântătoare pentru trup, minte și suflet. În Paleu e piață doar sâmbăta, între 08:30 – 11:30. Mergeți devreme, marfa se termină repede. Dar dacă nu puteți ajunge acolo, încă n-au reușit magazinele să ocupe Piața Rogerius, Piața Mare, Decebal ori Nufărul.

Realitatea și viața vă așteaptă. La câțiva pași distanță. Luați cu voi și pungi (sacoșe) pentru cumpărături. Refolosiți ce aveți, să protejăm natura. Altfel veți veni de acolo cu o grămadă de pungi numai bune de aruncat ori de pus în punga cu pungi, ori chiar dulapul/sertarul cu pungi. Râdem glumim, mai toți le avem. Că suntem români 😀

Vă trimit gânduri bune, așa, ca de încheiere. Gânduri care să vă pună pe gânduri să vizitați piețele. Dacă v-a plăcut ce am scris, dați share, să ne cuprindă pe cât mai mulți dragul de piețe, de natural, de comunitate și unitate. Recunoștință!