Nu știu dacă ați mai citit ori s-a mai scris despre asta, nu vin să pun coada cireșii, dar după un zbor plăcut, vă pun o poză cu apusul din avion la final, chiar dacă geamurile erau murdare, mi-a venit în minte următorul lucru: mulțumesc înseamnă și recunoștință, dar și recunoaștere.
Adică, mai concret, devii conștient că tu ești un „om ales” căruia i s-a oferit oportunitatea de a se bucura de ceva. Acest ceva poate fi orice. Însă eu acum vreau să mă focusez pe ajutorul primit din partea altora.
Acei altora pot fi oameni pe care îi întâlnești pur și simplu, pot fi prieteni, colegi de ai tăi, inclusiv, mama, tata, sau angajații ori colaboratori care lucrează cu/pentru tine.
Vedeți voi, eu chiar cred că nimic nu e întâmplător, iar un om care îți aduce un plus, ție, vieții tale, familiei tale, firmei tale, existenței tale în orice formă și culoare ar fi ea, acel om este un dar. Este un trimis. Cum mie îmi place să zic, prin acel om Cineva lucrează.
Devenind conștienți de asta, noi înșine ne transformăm în niște „norocoși” permiteți-mi să zic. Pentru noi, cineva a făcut ceva, trimis de o putere și, poate, raționament, extern.
Ce scriu acum e pentru oameni deschiși la minte. Mai puțin pentru contestatori, pentru aceia care caută nod în papură ori au chef de orice altceva decât de a privi și altfel realitatea.
E pentru aceia dintre voi care poate credeți, poate nu sau chiar oarecum (vag ori concret) în acea Putere Atotputernică și Atotcreatoare. Dumnezeu pentru unii, Iisus pentru alții, Buddha pentru alții, Univers pentru persoanele „new age”, care le guvernează și le știe pe toate. Care face ca soarele să apună într-o parte și să răsară în alta, care v-a creat și vă ține sângele în permanență în circulație, acea Putere care susține inventatorii, dascălii, roșiile să crească, sufletele să se dezvolte și așa mai departe.
Acum că știm despre Cine vorbim, atunci când spunem „mulțumesc” – în mod conștient – căpătăm puterea de recunoaștere a acestei Puteri. Iar recunoscând Puterea, instant, în noi se disipează tot ce înseamnă ego, așteptări, nevoi, false recunoștințe și impresii despre noi înșine.
Atunci când putem accepta că Ceva mai puternic ca noi a „lucrat” pentru noi și „ne-a oferit”, ne transformăm în spirite înalte, ne îmbogățim sufletele și putem trăi, la propriu, o stare de exaltare.
E acea recunoaștere care te face să nu mai zici că „eu am făcut aia/eu știu/eu am știut/mulțumită mie s-a ajuns acolo/eu m-am gândit la tot/eu am știut/eu le-am zis/eu am susținut… ”.
În acel moment în care recunoști te transformi într-un ales, norocos cum am zis mai sus. Un ales căruia i s-a oferit: ajutor, inspirație, idei, sănătate, oameni potriviți, sprijin, cunoaștere, posibilitatea de a… !
Și așa dizolvi toate acele pretenții nefondate, false din tine și îmbraci haina omului umil (nu umilit, să ne înțelegem), haina omului care știe că mereu ce e bun pentru el va veni, fie în propria-i minte, ca să-i fie spre folos, fie prin hrană, animale, sau prin oameni apropiați, necunoscuți, angajați, colaboratori, inclusiv prin aceia pe care nu-i placi. Se prea poate întâmpla ca un om pe care nu-l simpatizezi să-ți fie de mare ajutor, fără să vrei.
Totul e ca tu să fii deschis și să ai puterea de a te elibera de egoul crescut de atâtea generații, să îți crești puterea de recunoaștere, să trăiești recunoștința și să te pregătești pentru o viață fără limite.
Când începi să trăiești mai simplu, devii mai liber, când te eliberezi de tine, de gânduri și fapte care îți scad energie, intri pe un alt făgaș, al liniștii și dragostei necondiționate. Când începi să iubești, viața ta se luminează instant.
Nu știu dacă am reușit să transmit ceea ce mi s-a relevat astă seară, după călătoria avută, dar sper, cel puțin, să vă trimit în minți, suflete și inimi scânteia de a înțelege că recunoașterea e un pas spre împăcarea cu sine și tot ce există.
Poate-mi scrieți și voi ce părere aveți. Ar fi fain să aud și ce credeți voi.
Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.
Sursa foto: kiplinger.com
