Oamenii tind să creadă că TU ai face cam ceea ce ar face EI dacă ar fi în locul tău!

Punct și de la capăt. Astăzi am avut o experiență care, în aceeași măsură, m-a și distrat dar m-a și întristat. Exeperiența m-a adus la aceeași concluzie: în capul lor, oamenii își fac scenarii în ceea ce-ți privește comportamentul în concordanță cu ce și cum ar face ei dacă ar fi în locul tău.

Adică, un om își va imagina că tu vei fi/face așa și invers după cum l-ar duce pe el mintea să fie/facă dacă rolurile ar fi inversate.

Nu e mult de polemizat în scrierea de față. Pur și simplu urmăriți și urmăriți-vă. Fiecare își va face, sau nu, impresii din propria perspectivă.

Știți voi, uneori ne întrebăm „Dar cum s-a putut gândi/face la așa ceva?!”. Răspunsul e simplu: pur și simplu, el a gândit/făcut din prisma gândirii și formării lui.

E de criticat, condamnat? NU! E de luat aminte și de revizuit comportamente. În primul și unicul rând al nostru. Propriu și personal. De ce? Pentru că schimbarea e schimbare când are loc întâi în tine. Ceilalți au tot dreptul, libertatea și, de ce nu, responsabilitatea de a face ceea ce doresc.

Cam atât pentru azi. Să fiți sănătoși!

 

Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.

Sursa foto: saferadiotherapy.com