De câteva zile mă gândesc la termenul de „omenie”. Într-o oarecare comparație cu termenul de „prietenie”.
Am ajuns la concluzia că atunci când tu îți ești cel mai bun prieten, atunci poți spune că ai cu adevărat prieteni. Îmi aduc aminte de un fost profesor din liceu, un om tare fain, care îmi zicea atunci că prieteni mai ai până ești în liceu. Și prieteni îți vor rămâne aceia cu care, odată, cândva, te jucai în nisip.
Stând și analizând și azi ceea ce el a zis nu pot să-l contrazic, dar pot să spun că prietenii vechi s-au cam rărit, cu unii nu mai simt că rezonez. Mi-a fost foarte greu să înțeleg și să accept că, fără motiv sau nu, unele prietenii încetează. Simți că nu mai există aceeași conexiune, că te-ai schimbat, că ai altă gândire, că ești diferit de cei cu care te jucai sau cu care obișnuiai să împărtășești.
Și pe măsură ce înaintezi în vârstă întâlnești alți oameni. Unii ajung să îți fie prieteni, o parte să se comporte ca și cum ți-ar fi prieteni, iar alții sunt doar trecători pe calea vieții tale.
Un aspect important pe care l-am învățat e că e bine să nu te atașezi de cei din viața ta și, mai mult, să îi lași pe oameni să fie. Să își manifeste liber atitudinea și să nu mai cataloghezi ca fiindu-ți sau nefiindu-ți prieteni. Adesea vei vedea că totul e relativ.
Și mă întrebam că ce sau cum ar putea fi oamenii unii față de alții, indiferent că se cunosc ori ba. Și mi-a venit în minte un termen mai vechi. Omenia. Țineți voi minte cum adesea auzeai, mai ales prin sate, când oamenii ziceau de alți oameni că sunt de omenie?!
Ei, da! Și m-a lovit o nouă temă de meditație. Cum e omenia asta? Și de când am pus întrebarea, viața mi-a oferit posibilitatea de a avea parte de exemple despre omenie.
Ieri printr-un vecin, azi printr-o prietenă, dar și printr-o cititoare Evenimente Oradea. Gestul Laviniei C. a venit să îmi arate cum e omenia, deși Lavinia nu a avut, nu are și nu va avea în fața mea, a colegilor sau a tot ceea ce înseamnă Evenimente Oradea vreo datorie. Lavinia a venit să o ajutăm cu ceva și am făcut asta. Fără să mă gândesc la nimic altceva.
Și a mai întrebat Lavinia unde ne găsește că ea vrea să ne aducă ceva. Dar personal am refuzat ideea, nu am simțit și nu aveam nevoie de ceva din partea ei. I was able to do it, and that was enough. No gratification needed.
Ieri ne-a abordat din nou. Ok, am zis. Dacă ea vrea, pot să primesc. Și dimineață ne-a adus un tort. Recunosc că nu l-am început, parcă mi-era teamă să îl tai.
Era pura reprezentare a omeniei. Mi s-a părut prea frumos gestul ca să îl sacrific, deocamdată, printr-o tăiere. Oricum, Evenimente Oradea înseamnă mai mulți oameni, așa că îi aștept și pe ei.
Fără așteptări, azi cineva a făcut o bucurie. Așa a simțit să răsplătească un gest oferit la rându-ne cu drag și fără așteptări.
Omenia e și despre cinstire, dar și despre a face binele. Atunci când poți, simți și ai posibilitatea. Mulțumesc, Lavinia, pentru că mi-ai oferit o lecție importantă: să fiu pentru ceilalți, așa cum vei fi tu prin planul frumos pe care îl ai, și să nu uit să ofer lumii. Dacă voi ține doar pentru mine, voi rămâne cu atât. Dar dacă aleg să ofer și să primesc, viața mea se va îmbogăți prin gestul omeniei.
Ne putem numi prieteni și mai nu știu cum, dar cred dacă vom manifesta omenia ne vom putea înălța ca oameni, ca suflete, ca exemple pentru ceilalți în cel mai înalt mod. Și să fie o menifestare sinceră, fără așteptări și pretenții. Nici de la noi, nici de la ceilalți.
Închei ca să nu fiu prea lungă în cele ce le scriu, dar vă las cu provocarea de a vă gândi și voi la omenie. Când ați fost ultima dată omenoși, când au fost alții cu voi și cum a fost. Cum v-ați simțit.
Permiteți-vă să fiți, să simțiți și să trăiți. Stând închiși și nepunându-vă întrebări rămâneți închiși în vârtejul vieții cotidiene. În care trupurile primesc tot mai multe și putrezesc tot mai repede, iar sufletele se sting și urlă după pace și eliberare.
#love
