Țipătul, forma acută prin care oamenii își arată frustrările!

urlet

Așa ne place de mult să ne credem buni, că suntem evoluați. Dacă avem un job mai bun, haine de firmă, de avem și un business nici nu mai zic. Ce mari și ce buni suntem noi. Să-mi trag una, mega fantastici suntem!

Dar e bine că momentele grele ne dau de gol. Întinderea nervilor și stresul, tot mai mult de astăzi, ne arată cine suntem de fapt.

Nici măcar la nivelul unui amfibian nu cred că ne putem situa. Ăla nu țipă, dar noi da!

Preluat din familie, societate sau dezvoltat pe cont propriu, țipătul este o bună formă care ne arată cât de slabi suntem. Cât de prost ne știm gestiona pe noi. Comportamentul. Atitudinea. Energia.

Este forma prin care arătăm cât suntem de frustrați. Cât de multe se întâmplă în interior, dar pe care, de fuduli și de moderni ce suntem, nu le lăsăm să iasă. Că doar tre să fim cu simț. Oameni de omenie. Și în loc să spunem cui trebuie ce trebuie, adunăm.

Țipetele, urletele sunt dovada clară că suferim. Și că nu putem să ne stăpânim. Ciudat e că ne deranjează când alții urlă la noi, dar când noi aplicăm același tratament altora parcă nu e o problemă.

Și veți zice: bine că ești tu deșteaptă. Oi fi, tocmai pentru îmi place să mă deștept. Să evoluez.

Și Doamne cât de nașpa e să fii un urlător. Dar să vezi ce nașpa e când ești în papucii unui fost urlător la care se urlă. De ce? Pentru că poți foarte bine identifica instabilitatea celuilalt, oarecum îi simți trăirea, vulcanul de suferințe care vrea să iasă, să erupă, să ardă, doar ca să calmeze interiorul. Ca mai apoi să-ți vină să-i spui urlătorului la tine „De ce urli? Te ascult cu interes și dacă îmi spui frumos. Sunt aici ca să conlucrăm, nu să urlăm”.

Îți vine să le spui cât de multă energie bună consumă. Cum reușesc, prin țipete, să își blocheze buna funcționare a sistemului imunitar. Cum poluează mediul în care se desfășoară. Și cum nu te impresionează deloc țipetele. Poate te-ar impresiona o atitudine calmă, care să-ți stârnească interes, nicidecum sentimentul să-i dai pace până se calmează.

Moștenit din moși stămoși, țipătul e cea mai simplă formă prin care arați că ceva nu e în regulă cu tine. De fapt, e un comportament de alarmare. „Veniți, băăă, salvați oile, că a dat lupul năvală”. Sau că ai atins un punct critic, emoțional, spiritual, fizic și psihic în care prin poluare fonică ai impresia că te poți elibera. Sau face auzit. Sau impune. Dar nu e așa.

Țipătul te face mai slab. E ca în reclama de la Snickers, doar că tot timpul, nu doar când îți e foame: te transformă în ceva ce nici ție nu-ți place. Sau nu te-ai simțit confortabil să fii.

Vezi-te. Simte-te. Trăiește (ne)plăcerea de a fi un țipător. Sau un ignorant care se simte superior. Alegerea e a ta.

Ideea e că în oricând poți alege să fii mai bun decât ești acum. Pentru tine. Din egoism sau din dragoste.

 

Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.

Sursa foto: markmanson.net