Tu cat de arici esti?!

arici sursa foto i.telegrapsh dot co dot ukMie-mi plac aricii, dar mai puțin oamenii arici!

 

Am inventat (sper!) un nou termen: omul arici. Cine e și la ce se referă descoperiți în frazele următoare.

Omul arici sunt eu, tu, noi, voi, adică toți. Toți cei care atunci când li se atrage atenția, li se spune ceva verde în față, sunt corectați, mustrați, supărați… se înfurie și devin asemenea unor arici. Într-adevăr nu au țepi la propriu dar tind să-i înțepe pe ceilalți prin cuvinte, fapte de diferite feluri, atitudini, amenințări, lamentări, și întreaga suită de acțiuni care nu declanșează în sufletul lor decât energie negativă, stări și păreri de rău.

Iar acum vreau să îți arat de ce să nu te transformi în omul arici. Întâi de toate pentru că îți consumi energia, vitalitatea, sănătatea și frumusețea. Mai apoi, și cel mai important zic eu, deoarece nu contează. Fiecare experiență vine de fapt să te ajute cu ceva.

Din acest motiv înainte să scoți țepișorii iată ce îți recomand eu să faci:

  • să vezi starea în care ești
  • să accepți neliniștea interioară
  • să respiri de câteva ori pentru a ieși din tensiune
  • să fii sincer și să te mai uiți a doua, treia, zecea oară dacă e nevoie la ce ți s-a spus sau cum s-a comportat celălalt cu tine

După ce ai făcut toate acestea întreabă-te: oare asupra cărui lucru viața, Dumnezeu, Universul, Creatorul, Stelele… vrea să îmi atragă atenția?! Care este acțiunea pe care acum o fac însă pe care aș putea-o face mai bine? Care este lecția pe care o am de învățat din acest schimb de replici?!

Ce e important ca voi să conștientizați este faptul că experiențele negative, zic eu, sunt mai pline de lecții decât cele care au un caracter pozitiv. Atunci când vei putea lăsa la o parte supărarea, furia, egoul, statutul pe care îl ai, și vei privi obiectiv orice situație care te-a determinat să devii arici atunci vei putea zări că de fapt ți s-a făcut un mare bine.

Experiența negativă având un impact mai puternic asupra psihicului tău va face ca pe viitor să fii mult mai prevăzător/toare. De exemplu, ești la volan și conduci cu 80 km/h când limitarea de viteză e de 50 km/h. Te prinde radarul, primești amendă, înjuri organul de poliție, ești plin de nervi, fierbe și emană energia negativă din tine. Vai ce zi proastă! Hai să ne mai uităm o dată la tot scenariul: în primul rând tu te afli pe un drum cu limitare de viteză, încalci prevederea legală și ești sancționat. Dacă tu te-ai fi încadrat în normele legale cu siguranță nimeni nu te-ar fi oprit să te amendeze, și poate faptul că ai fost prins de radar te-a făcut să întârzii la întâlnirea la care te grăbeai tocmai pentru că și partenerul tău întârzia, și n-a mai avut baterie în telefon să te anunțe! Și pe deasupra stând 15 minute de vorbă cu polițistul ai evitat aglomerația din centru și posibila implicare în accidentul care tocmai avusese loc! Iar banii dați pe amendă sunt scoși din buzunar doar pentru că ai fost neglijent, practic tot din greșeala ta, nu?!

Și dacă ar fi să alegi în a da banii pe radar și în a-i da pe un medicament de durere de cap, ce ai alege? Eu întotdeauna spun – deși e puțin extrem – că e mai bine să-ți plătești greșelile cu bani decât cu boală!

Voi trebuie să deveniți responsabili și conștienți că după faptă există și răsplată, și că este treaba fiecăruia cum se comportă și ce face (încalcă sau nu legea). Important e pentru voi să vedeți și să faceți binele în toate, și implicit să primiți cu inima deschisă și fără țepi de arici orice situație v-ar veni în cale.

Într-un articol următor discutăm despre relațiile cu ceilalți, însă, până atunci te invit să citești despre surferințele cauzate de așteptările noastre AICI.

 

Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.

Sursa foto: i.telegraph.co.uk