Așa și e, văicăreala nu te duce spre ceva concret și implicit bun, iar dacă vrei ca ceva să fie altfel ia atitudine.
Încet repornim ioanastefanica.ro dar abordarea va fi cu totul diferită. Ceea ce vreau să vă transmit astăzi este faptul că a ne plânge și a ne lamenta chiar nu are sens, din mai multe puncte de vedere.
Unul dintre ele e cel mai simplu zic eu: întotdeauna eu vin să mă plâng ție, tu mie, dar fiecare dintre noi va simți că durerea, nenorocirea sau tristețea lui e mai mare. Așadar avem un extraordinar potențial de augmentare a situației. Aici e ca și în cazul „ba eu îs mai frumoasă, ba nu! Eu îs mai frumoasă!” Fără sens!
De ce n-are rost să te văicărești? Pentru că nu rezolvi nimic decât să stai în mlaștina aia puturoasă, și culmea nămolul ei nu e la fel de terapeutic precum cel de la Techirghiol sau de la Marea Moartă. Soluția e să faci un duș, cald, rece, cum îți place, important e să te speli. Tuturor ne plac miresmele plăcute, nu-i așa?
Lasă plângerile de-oparte, dacă e du-te și vizitează Zidul Plângerii, deoarece nu faci decât să aduni energie negativă. Iar toată această putere energetică e nefastă pentru tine și cei din jurul tău. Ca să îți faci o imagine vizuală, imaginează-ți că e la fel ca și atunci când picuri cerneală în apa curată, dintr-o dată totul se întunecă. Cel mai trist este că îți întuneci inima, mintea și implicit capacitatea de a discerne lucrurile.
Ce e de făcut? Să te oprești. Lasă-le pe toate să treacă, fără să vrei altceva va veni. Îl citeam pe Radu F. Constantinescu în această dimineață care zicea că sentimentele care revin sunt sentimente care nu au plecat de fapt niciodată, iar pentru ca ele să dispară e nevoie de altele care să le ia locul. Așa și e, ca locul gândurilor sau sentimentelor care îți provoacă stări de rău să poată fi luat de altele mai bune întâi trebuie să existe dorința, apoi inițiativa și neaparat consecvența. Zâmbește, lumea iubește să te vadă zâmbind.
Atât pentru moment. Respiră. Iartă. Înțelege. Ajută. Iubește.
sursa foto: nhs.uk