Acneea. O problema dermatologica prezenta la orice varsta.

Una dintre dorințele noastre, ale fiecăruia, este să avem un ten curat, luminos, o piele fără probleme care să ne fie cea mai frumoasă carte de vizită. Nu este deloc absurdă dorința noastră dacă stăm să ne gândim că prin vorbire și mimica facială atragem mult atenția asupra noastră.

 

 

Când privim o persoană o privim în față, chiar și atunci când ne luăm rămas bun, îi privim fața.

Dar ce ne facem când această primă carte de vizită nu este tocmai așa cum ne-am dori? De cele mai multe ori apar complexele iar mai apoi ne gândim ce putem face ca să le estompăm. Cea mai des întâlnită problemă a multora este acneea. Dacă la o vârstă fragedă credeam că ea dă dureri de cap doar adolescenților, iată că lucrurile nu stau tocmai așa, deoarece acneea le creează probleme chiar și adulților.

Dacă încercăm să definim această problemă a dermei, putem să o considerăm o infecție cu stafilococi (bacterii sferice purulente) localizați la nivelul foliculilor. În jurul acestora apare un eritem (pată roșie) apoi în centru lui se formează o pustulă (bubița cu puroi). Ca și cauze putem menționa hipersecreția  de seebum datorită căreia pielea devine lucioasă și grasă, cu pori dilatați, puncte negre care se transformă în comedoane. În mod tradițional acneea apare odată cu declanșarea pubertății la ambele sexe dar nu este exclus ca și la varsta adultă să-și facă apariția datorită stresului, poluării, tulburărilor nervoase, sedentarismului, lipsei unei alimentații sănătoase, afecțiunilor digestive sau biliare și/sau hepatice.

Cu toate acestea o atenție sporită trebuie acordată și problemelor hormonale care la orice vârstă pot provoca apariția coșurilor. Tocmai din acest motiv este recomandată efectuarea testelor hormonale înaintea urmării unui tratament pentru a se stabili concret cauza. Creșterea mai rapidă, mai densă a părului, îngroșarea vocii dar și menstruația neregulată pot fi considerate semnele unei dereglări hormonale.

De cele mai multe ori apariția acneei, mai ales la pubertate, este tratată cu superficialitate sau în mod greșit, maltratându-se fața, persoana în cauză rămânând cu cicatrici toată viața.

Pentru a trata cu succes acneea este nevoie de un tratament intern care se va stabili în funcție de cauzele apariției ei, acest tratament fiind prescris de medicul dermatolog/endocrinolog iar din punct de vedere cosmetic sunt indicate a se folosi loțiuni și creme destinate tenului acneic. Binențeles și aceste tratamente trebuie utilizate în funcție de tipul de ten și zonele în care neplăcutele coșuri își fac apariția.

Chiar dacă nu ne confruntăm cu probleme ale dermei este indicat, fie că suntem de sex feminim sau masculin, să ne curățăm fața cu produse de curățare care să nu agreseze tenul. Sunt indicate simplele produse de demachiere sau în cazul în care dorim, gelurile de curățare. Acestea din urmă sunt indicate a fi utilizate după baie sau după ce am stat deasupra unei băi de aburi pentru deschiderea porilor și o curățare profundă a pielii.

În Oradea, consultații și tratamente cosmetice pentru estomparea și tratarea problemelor dermatologice pot fi efectuate în cadrul Salonului Isis, Traian Lalescu – 37. Informații suplimentare la telefon 0749 93 99 12.

 

Ramona Maior

Make up artist