Aveam de ceva vreme în minte să scriu despre acest subiect. Astăzi, în urma unei discuții plăcute, am hotărât să și duc la împlinire gândul.
Știți voi care este cea mai nouă „boală” produsă de mintea noastră? Misecuvenismul. Adică, noi, toți, de la mic la mare, avem impresia că ni se cuvine. Ce ni se cuvine? Totul. Absolut totul. Ni se cuvine aerul, mâncarea, părinții, partenerul de viață, să fim ajutați, să avem dreptul să ne exprimăm opinia, ca alții să ne facă pe plac, să avem de toate, să facem ce dorim, să fim liberi (acestea sunt doar câteva exemple de misecuvenism).
Și toate fără ca noi să avem o minimă implicare.
Parcă suntem spălați pe creier tot mai mult în ultimii ani și ni se formează tot mai des impresia că avem dreptul să… că ni se cuvine.
În cazul unora misecuvenismul vine din faptul că au impresia că toți îi sunt datori. Fie că le-au făcut un bine, fie că nu. Dacă vreodată au făcut un bine ori s-a întâmplat să iasă bine pentru cineva într-o situație în care și ei erau implicați, dar ei nu au beneficiat de același „bine”, vor trăi o viață întreagă cu impresia că restul le sunt datori.
Una dintre cauzele pentru care au impresia că toți le sunt datori e însăși lipsa de substanță interioară și mulțumire de sine. Trăiesc mereu cu impresia că nu au destul și că alții trebuie să le ofere iar ei să primească, să beneficieze.
Când ești gol pe dinăuntru, cauți în exterior soluții, inclusiv „sclavi” care să lucreze pentru tine și lipsul tău. Astfel, printr-un subtil comportament de persuasiune și agresivitate, îi determină (de fapt le impun) pe ceilalți să le facă interesul.
Ceea ce noi, oamenii, nu conștientizăm când ne comportăm în stilul misecuvenistic e că răul tot nouă ni-l facem. În primul rând că ne creăm așteptări. Apoi că prin a le transmite, chiar impune altora, să accepte ceea ce noi ne dorim, trecem peste liberul arbitru și nu facem altceva decât să apăsăm butonul de „start” al bumerangului. Ca mai apoi să ne întrebăm „dar de ce mi se întâmplă mie asta?”. Ei uite, de asta! Ete na! Că ai fost un/o ^&T$#(&%*$ care a avut impresia că i se cuvine.
Nimic nu ți se cuvine. În schimb toate ți se dăruiesc. Viața este primul dar pentru care tu nu ai făcut absolut nimic. Din prima clipă ți s-a pornit automat acel puls, ai tras pe nări aer și ai primit hrană. Ai fost ținut pe palme, la propriu, și învățat să mergi.
De toate acelea ai beneficiat din dragoste. Nu din obligație, ci din dragoste. Pornind de la dragostea Supremă la dragostea părinților, a celor apropiați.
Nu, nu vi se cuvine să aveți dreptul misecuvenismului, dar se cuvine să gândiți, să meditați și să vă comportați astfel încât prin felul vostru de a fi să nu aduceți un prejudiciu celorlalți, comunității, inclusiv vouă ca oameni, suflete și spirite.
În cazul oamenilor suferinzi de misecuvenism nu funcționează principiul democratic care ne spune foarte clar că poți face tot ceea ce tu dorești dar fără a leza în vreun fel cealaltă persoană. Când ai impresia că ți se cuvine te gândești doar la tine, nici măcar o clipă la impactul dorințelor, acțiunilor și felului tău de a fi asupra exteriorului.
Putem spune că ești egocentric. Și poți trăi o viață astfel, fiind egocentric, doar că pierzi „the juiciness of life”. Nu ai parte de momente în care să te umpli de zâmbetul celorlați, să te bucuri de starea de lor de bine, de faptul că tu însuți/însăți ai fost o unealtă în mâinile Atotcreatorului. Te privezi singur de esență și trăiești sec, ca în deșert, cu puține satisfacții, și acelea doar ale tale, obținute prin alții, care dispar repede, se evaporă și te întorci din nou în punctul în care ar cam fi bine să cauți, din nou în exterior, motive ca să fii și să te simți bine.
Meditați. Faceți(-vă) un bine. Merită.
Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.
Sursa foto: rimonlaw.co.il