Asteptarea, cauza suferintelor noastre

Aștepți, aștepți dar de fapt tu ce oferi la schimb? Sau chiar trebuie să se facă un schimb?!

 

De un lucru știu sigur că nu mă înșel: cel puțin o dată în viață fiecare dintre noi am avut așteptări și binențeles n-au fost împlinite. Dar de unde vin așteptările și care e cauza lor?

Răspunsul e relativ simplu: din goliciunea noastră! Da, din goliciunea sufletului nostru. E ca și când locuința ți-e goală și aștepți să ți se umple cu tot felul de lucruri, ca din senin. Aștepți să-ți dea mama ceva, mai un prieten, ba mai speri să-ți cadă din cer, să câștigi la Loto.

Atunci când în tine există o stare de mulțumire și împăcare nu ai așteptări, nu vrei ca ceilalți să fie, să se comporte sau să îți ofere ceva. Când ești sătul mai ai nevoie de mâncare? Aici e problema, noi sufletește nu suntem sătui deoarece atunci când am venit pe lume nu ne-a fost oferit suficient, sau poate cei din jurul nostru n-au știut cum să ne ofere ce avem noi nevoie. Pe măsură ce am crescut nimeni nu ne-a fost explicat de ce să nu așteptăm, ci în schimb să fim recunoscători pentru absolut tot, chiar și pentru ce nu avem. Și iată cum neajunsurile ne-au transformat în niște „așteptători”.

Societatea în care trăim ne învață ori că nu avem destul, ori că putem avea mai mult sau că atunci când facem un troc el trebuie să fie egal. Când părțile nu oferă în mod egal, una din ele așteaptă compensarea, iar dacă nu primește se supără, și își creează scenarii. Ce-mi mai plac mie scenariile!

Revenind la așteptare, un alt lucru sigur este că are un caracter extrem de distructiv, coroziv și dăunător. Avem așteptări de la toți, dar uităm să avem așteptări de la noi, și nici măcar de la noi, deoarece trebuie să le luăm pe toate pas cu pas. În viață chiar dacă ne naștem cu un bagaj extraordinar de cunoștințe, asta nu înseamnă că suntem specialiști în ceva. Specialiștii se nasc învățând teoria, practicând, experimentând și neaparat dăruind.

Ne așteptăm să avem familia perfectă în care să ne naștem, să mergem la facultatea care noi zicem că e cea mai bună, să prindem job-ul perfect, să avem un partener exact așa cum ne-am imaginat de atâta vreme. Dar, DAR, noi ca să primim toată această perfecțiune așteptată ce am făcut? Am mulțumit vreodată pentru mama, tatăl, fratele, bunica, mătușa noastră așa cum a fost? Suntem capabili să-i privim și să-i iubim așa cum sunt ei? Am sărit în sus de bucurie doar pentru faptul că ni s-a oferit posibilitatea de a studia în aceste timpuri când poți învăța, să scrii sau să citești, gratuit? Te-ai străduit să fii cei mai bun pentru a primi și leafa și scaunul pe care l-ai visat? Și nu în ultimul rând, pentru partenerul acela perfect, fără cusur, cum tu îl dorești, ai ridicat măcar o dată ochii spre cer și să zici (cui vrei tu): mulțumesc pentru darul pe care l-am primit avându-l pe acest om alături, așa cum este el?! Te-ai uitat măcar o dată la tine să vezi cât de imperfect ești, și totuși cineva te iubește și te apreciază în ciuda numeroaselor defecte!? În articolele viitoare vom trata subiectul așteptării din mai multe perspective, până atunci te invit să citești despre văicăreală și de ce nu te ajută să obții ceva concret AICI.

 

Atât pentru moment. Respiră. Înțelege. Iartă. Ajută. Iubește.

Sursa foto: imavex.vo.llnwd.net